Pe locul secund se află Arsenal – cu 40 de puncte – iar apoi urmează Nottingham Forest, tot cu 40 de puncte. Următoarea este Chelsea (36), iar Newcastle și Manchester City se află în urmă, cu 35 respectiv 34 de puncte.
Marți, 14 ianuarie, de la ora 22:00, va avea loc o partidă din etapa a 21-a care poate lăsa o amprentă imensă în lupta la titlu. Nottingham primește vizita celor de la Liverpool, într-un meci arbitrat de către C. Kavanagh.
Formația gazdă are 6 victorii consecutive în campionat, ultimul eșec fiind cel cu Manchester City, 3-0 pe Etihad Stadium. Pe 11 ianuarie, Forest a bifat o victorie și în Cupa Angliei, 2-0 cu Luton.
Liverpool, o singură victorie în 3 partide
Liverpool nu a avut prea multă liniște în 2025. Echipa a început anul cu o remiză în campionat, 2-2 contra rivalei Manchester United. Apoi cormoranii au pierdut turul semifinalelor EFL Cup la Tottenham.
A fost nevoie de un adversar precum Accrington, pentru ca echipa lui Arne Slot să bifeze prima victorie a anului. Cormoranii s-au impsu cu scorul de 4-0, într-un meci în care Federico Chiesa a marcat primul său gol după transfer.
Pentru duelul de pe City Ground, antrenorul olandez nu îi va avea pe Joe Gomez – care este încă accidentat – și pe Atacantul Darwin Nunez – care ispășește o suspendare. În rest, acesta poate alinia cel mai bun 11 al său.