Sâmbătă, liderul Bayern Munchen a trecut fără emoții de Heidenheim, 4-2 pe teren propriu. De la aceeași oră, au avut loc alte 4 înfruntări. Bremen s-a impus la limită la Bochum (scor 1-0), Frankfurt și Augsburg au remizat cu scorul de 2-2, în timp ce RB Leipzig și Leverkusen au luat toate cele 3 puncte din confruntările cu modestele Kiel și St. Pauli.
Ziua s-a încheiat cu un meci programat la ora 19:30, dintre Monchengladbach și Borussia Dortmund. Oaspeții au deschis scorul în minutul 65, iar gazdele au egalat 6 minute mai târziu, din penalty.
Spectacol total pe Volkswagen Arena
Duminică, de la ora 16:30, Wolfsburg a găzduit-o pe Mainz. La pauză, oaspeții conduceau cu scorul de 2-1. Wolfsburg a restabilit egalitatea, iar Mainz a trecut din nou în avantaj în minutul 66. În ultimele 10 minute însă, gazdele au marcat de două ori și și-au adjudecat victoria, scor 4-3.
De la ora 18:30, Hoffenheim – viitoarea adversară a FCSB-ului în Europa League – a evoluat pe teren propriu cu Freiburg. Oaspeții au deschis scorul în minutul 68, iar gazdele au egalat în minutul 73.
După 13 etape, Bayern Munchen este în continuare pe prima poziție a clasamentului, cu 33 de puncte. Pe podium se află Frankfurt cu 27 de puncte și Leverkusen cu 26 de puncte.
Kiel și Bochum rămân codașele din Bundesliga, cele două formații continuând să se îndepărteze de salvarea de la retrogradare. Acestea au adunat până acum doar 5 respectiv 2 puncte, iar deasupra lor se află Heidenheim cu 10 puncte.