Fosta campioana risca sa ramana insa pe afara dupa ce Comisia de Licentiere a FRF nu a acordat licenta pentru cupele europene din cauza unei datorii catre un fost jucator.
Mai precis, Astra ii datora 20.000 de euro lui Nuno Miguel Sousa Pinto, jucator care s-a adresat FIFA, iar forul mondial a instiintat mai departe FRF.
Giurgiuvenii se apara si spun ca au achitat suma respectiva, dar intr-un alt cont, nu cel indicat de jucator pentru plata datoriei.
Astra va merge la TAS pentru a-si castiga dreptatea, au anuntat oficialii clubului din Giurgiu.
“Trebuie să ne obişnuim, că odată ce ai semnat un contract trebuie să-l duci la bun sfârşit. Şi când ai o decizie în care se spune că banii trebuie plătiţi într-un anumit cont al jucătorului, jucătorul trebuie plătit. Cam asta este speţa pe scurt”, a spus Razvan Burleanu, presedintele FRF.