Oțelul a deschis scorul în minutul 7 prin Maciel. Acesta a pus latul la centrarea din stânga a lui Miguel Silva. Gol la primul șut pe poartă.
Fostul dinamovist Bani a amenințat poarta cu un șut din interiorul careului. Mingea a trecut puțin pe lângă poartă.
Cu zece minute înaintea pauzei Gloria Buzău a trecut pe lângă egalare la șutul lui Ciranni. Acesta a căutat colțul lung, dar mingea n-a luat efectul dorit și a ieșit afară.
Portarul gazdelor Iustin Popescu a respins în corner șutul lui Budescu din lovitură liberă în minutul 45+1.
Două minute mai târziu buzoienii reușeau egalarea prin Jipa după o centrare de la colțul terenului.
În debutul părții secunde, minutul 47, Buzăul a fost aproape de gol la șutul lui Budescu dintr-o lovitură liberă.
Budescu a irosit o nouă șansă de gol în minutul 64, când a primit în careu de la Tescan. Șutul din prima al veteranului de la Gloria a fost blocat de portarul Popescu.
Oțelul a marcat golul victoriei prin Maciel în minutul 71 după o acțiune personală spectaculoasă. Acesta a închis faza cu șut la colțul lung.
Cu 28 de puncte, Oțelul urcă un loc în clasament și ajunge pe zece, în timp ce Gloria Buzău a ajuns lanternă roșie.
Caseta tehnică
Oțelul: I. Popescu – Zhelev, J. Cisse, N. Stevanovic, Miguel Silva – Joao Lameira, N. Roşu (Zivulic 61) – A. Bani (Hofman 61), Samuel Teles, R. Tănasă (Al. Burcea 90) – Maciel (Al. Stan 86). Antrenor: Ovidiu Burcă.
GLORIA BUZĂU: D. Lazar – Ciranni, Israel Puerto, Cestor (G. Turda 76), D. Dumitraşcu – Saveljevs (L. Mihai 56), D. Albu – Işfan (Tescan 59, Ferraresso 76), Tavares, A. Jipa – Budescu. Antrenor: Eugen Neagoe.
Cartonaşe galbene: R. Tănasă 29, Miguel Silva 42, J. Cisse 83, Joao Lameira 90+2 / Budescu 61
Arbitri: George Găman – Imre-Laszlo Bucsi, Cristian Ilinca.