În timp ce arădenii se gândesc deja la play-out, Sepsi încearcă să își joace ultima șansă la locul 6. Oaspeții au 37 de puncte, iar o victorie i-ar duce pe locul 7, cu 40 de puncte. Distanța ar fi de două lungimi față de Rapid – care joacă seara – și 5 față de Dinamo București, cu două etape înainte de final.
Etapa trecută, echipa lui Mircea Rednic a învins-o pe Petrolul Ploiești în deplasare cu scorul de 1-0. Trupa din Sf. Gheorghe în schimb a suferit a doua înfrângere la rând, 2-3 cu Hermannstadt.
Rapid, tot mai aproape de play-off
Trupa lui Marius Șumudică este din ce în ce mai aproape de play-off, însă matematic nu și-a asigurat încă locul. După duelul de la Ovidiu, rapidiștii o vor găzdui pe FCSB în Giulești. Sezonul regular se va încheia pentru ei la Hermannstadt.
În ultima etapă, Denis Ciobotariu a adus victoria pe teren propriu, cu FC Botoșani. Fundașul central a marcat din corner în minutul 37. Repriza secundă nu a adus niciun eveniment notabil în meci, datorită terenului foarte dificil, îngreunat de zăpadă.
Farul Constanța este pe un trend ascendent, cu 3 victorii în ultimele 4 partide de campionat. După ce au învins-o pe Gloria Buzău cu scorul de 1-0, elevii lui Hagi au trecut de Dinamo București, 2-0 în capitală. Țîru a deschis scorul după 24 de minute de joc, iar Grigoryan a dublat avantajul echipei sale în minutul 59.