Darius Olaru s-a accidentat la un duel pentru balon în repriza secundă a meciului cu Hamburger SV.
Inițial s-a estimat că perioada de inactivitate este cuprinsă între patru și șase săptămâni, dar în realitate este vorba despre un verdict mult mai complicat pentru jucătorul de la FCSB.
Mihai Stoica, managerul general al FCSB, a dezvăluit la Prima Sport că Olaru nu va scăpa de operație.
”Olaru se va opera. Va lipsi câteva luni. Cred că va mai juca sezonul ăsta, chiar dacă nu multe meciuri. Cred că va fi apt pentru ultimele meciuri. E o lovitură”, a spus Mihai Stoica.
Selecționerul Mircea Lucescu a opinat după accidentarea suferită de Olaru că și acesta a avut partea lui de vină, provocându-i pe jucătorii adverși cu mai multe faulturi repetate.
”Pesemne că l-au pândit, că intrarea a fost destul de agresivă”, a spus Lucescu.
Înainte de accidentare Olaru era în cărți pentru un transfer la Genoa, echipa lui Dan Șucu din Serie A. O mutare care pentru moment va fi pusă în așteptare.