Trei randuri de echipament propune FCSB pentru sezonul competitional viitor. Echipamentul rosu complet va fi cel principal, apoi va exista un echipament complet albastru pentru meciurile din deplasare, cand nu va putea fi folosit cel rosu. Mai exista si un al treilea rand de echipament negru complet.
BETANO devine astfel noul sponsor principal pentru FCSB, echipa care a ramas fara sponsor principal dupa falimentul societatii de asigurari City Insurance.
In plus, managerul general Mihai Stoica a anuntat ca pe noile tricouri va aparea si sigla Peluzei Nord “pentru a le multumi”.
Despre noul parteneriat cu FCSB a vorbit si Dragos Mindreci, Country Manager al companiei Betano.

“In cei zece ani de experienta ai Kaizen Gaming, compania care detine compania BETANO, am invatat ca valorile noastre sunt de a deveni parteneri pe termen lung, iar scopul din spate este de a sustine fotbalul si de a creste calitatea evenimentelor, de a crea un mediu placut, sigur si de entertainment pentru fanii prezenti la stadion. Avem incredere ca in urmatorul sezon vom veni cu surprize pe stadion pentru publicul care iubeste fotbalul din Romania.
“FCSB raspunde valorilor noastre de performanta. Avem un spirit tanar, suntem luptatori si sustinem echipele care au un suflu competitional care provoaca campionatele si sustin performanta.
“Datele din contract sunt confidentiale, dar putem spune ca suntem printre principalii investitori din fotbalul romanesc. Pe langa FCSB avem parteneriat si cu Universitatea Craiova, suntem sponsorii Cupei Romaniei. Se va numi Cupa Romaniei BETANO. Avem zona de raliu, zona de olimpici”, a spus Mindreci.
Reprezentantul companiei de pariuri a mai spus ca este vorba de un contract de sponsorizare format din sapte cifre in cazul parteneriatului cu FCSB.
Intrebat daca este cel mai mare contract din Liga 1, Mindreci a raspuns ca “da, putem spune ca sunt sapte cifre. Da, putem spune ca este cel mai mare”.
FCSB incasa aproximativ 800.000 de euro de pe urma contractului cu vechiul sponsor principal.
Despre proiectul de lege privind majorare taxelor pentru operatorii din zona jocurilor de noroc
“Noi, operatorii, suntem in discutii. Important este sa intelegem lucrurile pe care alte state le-au facut in mod gresit. Partea de impozitare trebuie gandita cu foarte multa atentie. Prin aceasta taxare nu s-a descurajat jocul, s-a intamplat ca in perioada prohibitiei oamenii sa se duca intr-o zona neagra, nereglementata. Il dau ca exemplu din legislatia recent modificata din Germania. Jumatate din volumele lunare s-au dus catre zona neagra”, a spus reprezentantul BETANO prezent la conferinta de presa.
“Sper doar sa nu fim nevoiti, noi ca stat, sa reparam o greseala. Mai bine nu o facem”, a spus si Mihai Stoica.