Becali avea o poziție politică destul de puternică, în urmă cu 11 ani. Reușise să intre în Partidul Național Liberal, după ce pornise de la un partid mic, numit Partidul Noua Generație (PNG). Având o popularitate mai mare față de cea de acum, pentru că deținea la acel moment marca Steaua care și performa mult mai bine, Becali ajunsese europarlamentar, fiind votat de aproape 5% dintre cei care au exprimat sufragiile. Dorind să facă un pas mai puternic pentru România, probabil spre președinție, cu PNL, Becali a renunțat la statutul de europarlamentar pentru a deveni parlamentar local. La scurt timp după această decizie, a fost băgat la închisoare.
Plecând de bună-voie din Parlamentul European, a pierdut imunitatea conferită de acesta. Intrat în Parlamentul României, a avut și aici imunitate, dar a putut fi băgat la închisoare în Dosarul MApN, condamnat la trei ani de detenție pe 20 mai 2013, după ce colegii din Parlament au votat rapid în favoarea retragerii acestui privilegiu. „Am fost prost”, spunea el atunci, considerând că a fost păcălit să revină în România unde a rămas rapid fără imunitate, deschizându-i-se ușa larg către pușcărie de Justiție, cu suportul Parlamentului României.
Chiar dacă a spus că va merge „până la capăt” pentru a întoarce decizia, nu a mai întors-o niciodată. A promis înainte de a intra în detenție, ultimele sale cuvinte în libertate, și că „Steaua va merge înainte până la capăt”. A pierdut ulterior și marca, ca nu cumva să se mai repete intrarea lui pe cai mari în politică.
Nu doar că nu a mai întors-o. La scurt timp după sentința din dosarul terenurilor MApN, Becali a fost lovit cu o altă pedeapsă în justiție: trei ani de închisoare în Dosarul Valiza. Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat decizia „total în spiritul legii”.
A stat în închisoare timp de 1 an și 10 luni, fiind eliberat pe 3 aprilie 2015. Între timp, cadou de Crăciun în 2014, moment când era la închisoare, a pierdut marca Steaua irevocabil.
Cam așa s-a sfârșit cariera politică a lui Becali și emulația pe care o adusese la în vârf în 2013. A afirmat că aceste condamnări au fost politice, ca să îi închidă gura și a spus că nu va mai intra în politică niciodată.
Becali a avut mereu o poziție naționalistă, pro-familie, creștină și s-a opus afișării ostentative a persoanelor homosexuale. Ceea ce în 2024 l-a dus în brațele partidului Alianța pentru Unirea Românilor. Dacă în 2011 temele menționate anterior nu erau atât de importante, acum, în 2024, au lovit și lovesc puternic societățile, distrugând țări și familii, alături de fenomenul migrației ținut de multe state la rang sfânt, mai presus de proprii cetățeni.
Cum anormalul a fost ridicat la grad de normalitate și invers, este posibil ca aici Becali, cu AUR, să aibă o pâine de mâncat, chiar dacă la acest moment România nu a legiferat multe dintre lucrurile abominabile din Europa de Vest sau SUA, fiind, încă, o țară relativ normală la cap. În același timp, fără tracțiunea pe care o avea în 2013 cu Steaua, cel mai probabil Gigi Becali nu va mai avea emulația de 5% oprită în 2013, forțat, de încarcerare.
Totuși, partidele naționaliste de dreapta câștigă rapid teren în Europa. Sătui de imigranți, afișarea ostentativă a homosexualității, pângărirea familiilor și drumurile greșite pe care le apucă minorii și acțiunile anticreștine de pe toate palierele societății, de la Netflix la Jocurile Olimpice, oamenii încep să se sature de actualele sisteme politice și încep să voteze tocmai partidele naționaliste de dreapta, care promit să apere aceste valori. Unul dintre ele este AUR, cu care Becali pare că va putea face casă bună.
Este o „mare îngrijorare”, așa cum se specifică în articolul de pe Hotnews, faptul că lumea s-a săturat de imigranți care le omoară copiii și le restrâng drepturile, de homosexuali care duc copiii și familiile pe căi greșite, de faptul că nu își pot exprima liber vocea despre aceste lucruri fiind ei băgați la închisoare. Voturile merg către cei care măcar promit, fără să se știe dacă vor reuși, să readucă societățile la normalitate și să elimine tot anormalul adus la rang de normal. Iar acest lucru aduce „o mare îngrijorare”. Nu este clar de ce nu ies încă oamenii cu furcile pe stradă, la scară mare, protestul prin vot este pe moment o mutare blândă, dar lucrurile nu mai pot rămâne așa mult timp.
Problema, cel puțin în România, a fost după 1989 ca toate partidele, indiferent de orientare, după ce au venit la putere au uitat tot și și-au văzut de a face bani din banii publici și mai nimic pentru oameni, ba chiar contra lor. Dovada prezentă este lipsa acută de spitale noi, drumuri, infrastructură și altele, toate reflectând lipsa de respect a tuturor celor care au fost, sunt și vor fi la adresa oamenilor de pe stradă, prin nerespectarea timpului acestora. Pentru că este o vorbă care spune așa: „Dacă nu respecți timpul meu, înseamnă că nu mă respecți pe mine”. Este ceea ce politicienii din România au apllicat fără excepție în ultimii 35 de ani și vor aplica mai departe.
