Duckadam are 65 de ani și a fost operat la Spitalul Universitar pe cord deschis, conform Gazetei Sporturilor.
Intervenția a fost una programată, necesară în urma unor investigații anterioare, și a vizat aorta, cea mai mare arteră din organism.
Fostul portar a avut repetate probleme la braț și a suferit până acum opt operații.
Duckadam a intrat în istoria mondială a fotbalului când a apărat patru lovituri de departajare din patru în finala Ligii Campionilor din 1986, câștigate de Steaua. Nici un alt portar nu a mai reușit acest lucru, nici până astăzi. Un portar din Franța a mai parat patru lovituri de la 11 metri, dar din cinci executate, în 2018.