Potrivit deciziei instanţei, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a primit 7 ani pentru ucidere din culpă şi 2 ani închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Aceste pedepse au fost contopite cu o condamnare de 3 ani aplicată în alt dosar pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, rezultând în final 8 ani şi 8 luni de închisoare.
Mario Iorgulescu nu poate executa pedeapsa, fiind de negăsit și internat într-o clinică privată din Italia imediat după accident. El nu a fost niciodată audiat de către procurori sau magistraţi în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă.
Procesul s-a aflat în faza de rejudecare. Iniţial, Mario Iorgulescu a primit la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti), în luna februarie 2023, o condamnare de 15 ani şi 8 luni, pedeapsă scăzută, în octombrie 2023, de Curtea de Apel Bucureşti, la 13 ani şi 8 luni de închisoare. Ulterior încadrarea a fost schimbată de la omor la ucidere din culpă, pentru care se puteau primi maximum 7 ani de închisoare, decizia fiind considerată una revoltătoare.
Finalul a fost cu 8 ani și 8 zile, cu executare, deși hotărârea părea că se va îndrepta spre una cu suspendare.