Partida disputată pe arena ”Ilie Oană” s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, iar la final jucătorul Valentin Țicu a făcut câteva declarații îngrijorătoare pentru viitorul clubului ploieștean.
”Din păcate nu putem vorbi despre un viitor la Petrolul. Știm cu toții cu ce probleme se confruntă acest club.
”Sunt oameni în Ploiești care iubesc Petrolul, dar nu ajută. În continuare suntem singuri. Eu îmi doresc să atacăm pozițiile fruntașe și să ne batem pentru Cupa României”, a spus Țicu.
Din vara acestui an Petrolul a fost preluat de investitori din Turcia.
Dupăa 12 etape din actualul sezon de Liga 1, Petrolul ocupă locul șase, cu 18 puncte, fiind la cinci puncte de liderul Universitatea Cluj.