Liga 1 va reveni săptămâna viitoare după o scurtă vacană de iarnă, însă Emil Săndoi a ajuns la capătul puterilor, fiind dezamăgit că nu a reușit să transfere jucători noi. Antrenorul Politehnicii Iași a rămas fără Todor Todoroski, Luca Mihai, Cătălin Itu, Robert Miskovici, Florian Kamberi, Billel Omrani și Shayon Harrison, care și-au reziliat contractele sau au plecat la alte echipe.
După 21 de etape disputate în sezonul regular, gruparea din Copou este pe locul 13 în clasament, cu 22 puncte, la 4 puncte de retrogradare. Conducerea clubului a ajuns la un acord cu doi jucători, Sekou Camara de la Unirea Slobozia și Doru Popadiuc, care este liber de contract.
Politehnica Iași a rămas fără 7 jucători și se întărește cu Camara și Popadiuc
Atacantul din Guineea a mai jucat la Poli Iași în sezonul 2021-2022, în Liga 2, înscriind 12 goluri în 24 de meciuri. Africanul în vârstă de 27 de ani a evoluat ultima dată la Unirea Slobozia, unde nu a dat niciun gol în 20 de partide, motiv pentru care ialomițenii l-au pus pe liber. Cotat la 200.000 de euro, Sekou Camara a mai jucat la Luzi i Vogel, Beselidhja Lezhe, Flamurtari Vlore, Teuta Durres, HJK Helsinki, Talenttiklubi Klubi 04 și FC Botoșani. În Liga 1 a marcat 6 goluri în 74 de meciuri.
Mijlocașul defensiv a jucat a jucat ultima dată în sezonul 2023-2024 la Diosgyori VTK, echipă pentru care a evoluat doar în 5 meciuri, 151 de minute, fără a marca niciun gol. Maghiarii nu l-au folosit deloc în acest sezon pe românul în vârstă de 29 ani, care a devenit pe 1 ianuarie liber de contract. Cotat la 200.000 de euro, Doru Popadiuc a mai jucat la Poli Iași în sezoanele 2019-2020 și 2020-2021, marcând 4 goluri în 49 de meciuri și i se va oferi un contract doar dacă va trece testele medicale şi fizice.
Oficialii clubului ieșean au anunțat astăzi că Samuel Oum Gouet va rămâne la Poli până în vară. La începutul anului, închizătorul camerunez în vârstă de 27 de ani a fost pus pe liber, însă a ajuns la un nou acord cu formația din Copou.
Una din țintele lui Emil Săndoi era să-l readucă la Politehnica Iași pe brazilianul Luis Phelipe, care a fost pus pe lista de transferuri de FCSB, însă va fi foarte greu, pentru că patronul Gigi Becali cere 400.000 de euro pe sud-american iar pe fir a intrat și Sheriff Tiraspol.