Un meci în care gazdele din Bănie au deschis scorul prin Chițu după doar patru minute.
Rapid a întors scorul până la pauză prin Dugandzic din penalty, respectiv Săpunaru în urma unei lovituri de la colț.
Același Dugandzic a ratat o altă lovitură de la 11 metri, la scorul de 1-1.
Gazdele au egalat în debutul reprizei secunde prin Lacroix, cu o lovitură de cap din centrarea lui Mascarenhas.
Petrila avea să readucă Rapidul în avantaj cu un șut din interiorul careului la pasa lui Borja Valle, în minutul 55.
Moldovan s-a opus golului la șutul lui Chițu din minutul 58, după care la cealaltă poartă Popa respins in extremis lovitura de cap a lui Borja Valle.
Rrahmani a desprins Rapidul la două goluri în minutul 65, dar meciul era departe de a fi decis.
Chițu și-a trecut în cont dubla profitând de o respingere a balonului în față de către portarul Moldovan, în minutul 78.
La debutul în tricoul alb-vișiniu Rrahmani și-a trecut dubla în cont cu capul după o centrare din corner, în minutul 90+1.
Rapid acumulează 11 puncte și urcă pe locul trei în clasament, în timp ce echipa lui Adrian Mititelu rămâne cu șase puncte ajungând la cinci înfrângeri în șapte meciuri.
Caseta tehnică
FC 1948: R. Popa – R. Negru (Compagnucci 71), Lacroix, Danny Henriques, Mascarenhas – Baeten (V. Pop 80), Van Durmen (Bahassa 68) – Sidibe, Bauza, Ibrahimi (Dr. Albu 46; Achim 71) – A. Chiţu. Antrenor: Dan Vasilică.
Rapid: H. Moldovan – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza – Emmers (Kait 69), Oaidă (Al. Albu 85), Borja Valle (Al. Ioniţă 84) – Funsho Bamgboye, Dugandzic (Rrahmani 46), Petrila (Papeau 84). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonaşe galbene: Van Durmen 35, Ibrahimi 43 / Emmers 55, Petrila 74
Arbitri: Cătălin Popa – Ferencz Tunyogi, Romică Bîrdeş.