Un meci în care Cristiano Bergodi a debutat pe banca giuleștenilor chiar împotriva formației de la care a plecat după câștigarea Cupei României sezonul precedent.
Rapid a avut o bară în finalul primei reprize la reluarea lui Cârjan, cu capul, dintr-o centrare de pe flancul drept.
Cei de la Sepsi au reușit să marcheze în repriza secundă prin Ștefănescu la capătul unui contraatac, dar în cele din urmă golul a fost invalidat de VAR.
Centralul Sebastian Colțescu a considerat că Safranko, jucător aflat pe direcția balonului trimis de Ștefănescu în poartă l-ar fi obstrucționat pe portarul Moldovan.
S-a revenit astfel la 0-0, în pofida protestelor din partea covăsnenilor, rezultat care avea să fie păstrat până la final.
Este a doua remiză albă consecutivă înregistrată pe stadionul din Giulești între cele două echipe.
Caseta tehnică
Rapid: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, I. Cristea, Braun – Oaidă (Kait 63), Al. Albu (Borja Valle 79), Papeau (Al. Ioniţă 70) – Cîrjan (Pănoiu 70), Dugandzic, Bamgboye. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Sepsi: Niczuly – D. Ciobotariu, M. Bălaşa, M. Tamas, Oteliţă (Oroian 86) – J. Rodriguez, N. Păun, C. Matei (Alimi 80) – M. Ştefănescu (A. Dumitrescu 86), Safranko (Rondon 81), I. Gheorghe (Damaşcan 60). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Cartonaşe galbene: I. Cristea 9, Borja Valle 90+5 / M. Bălaşa 2, Oteliţă 30, N. Păun 64, Niczuly 69, J. Rodriguez 68, M. Ştefănescu 68.
Arbitri: Sebastian Colţescu – Daniel Mitruţi, Mihai Marius Marica – George Găman.