Aspect pe care Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul gazdelor, l-a contestat după partida disputată pe Cluj Arena.
”Nu e uşor de acceptat o înfrângere, aşa cum am şi pierdut jocul. Ceea ce nu înţeleg este cum, jucând cu o echipă din Bucureşti, primim un arbitru din Bucureşti, domnul Bîrsan?
”Sunt curios şi nu înţeleg de ce nu ni l-a dat pe Feşnic din Cluj, de ce nu putea să arbitreze Feşnic acest joc? E o întrebare pe care mi-o pun”, a spus Sabău.
Antrenorul Șepcilor Roșii a mai declarat că echipa lui a avut prea mult respect pentru FCSB.
”Am avut destul sau prea mult respect faţă de FCSB, poate i-am considerat prea buni. E o echipă bună, probabil cea mai valoroasă echipă a campionatului, un lot în care s-a investit foarte mult, dar sigur, eu cred că astăzi puteam mult mai mult.
”Şi în superioritate numerică, am luat decizii greşite, n-am controlat mult, n-am condus mingea, n-am încercat să facem acţiuni de unu la unu.
”Mergem înainte, învăţăm, vedem şi noi la ce nivel suntem. E o înfrângere, prima înfrângere acasă, urmează o perioadă în care trebuie să ne refacem, la fel, să vedem unde trebuie să punem accentul. E doar o înfrângere”, a mai declarat cel supranumit ”Moțul”.
Universitatea Cluj rămâne pe primul loc al clasamentului, cu 30 de puncte, având un avans de cinci puncte față de Universitatea Craiova.