Cele două părți au căzut de comun acord pentru rezilierea amiabilă a contractului.
“Clubul Universitatea Craiova și antrenorul Constantin Gâlcă au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale. De asemenea, au fost încetate de comun acord și contractele antrenorilor secunzi Dumitru Uzunea și Iulian Matei și preparatorului fizic Ciprian Prună. Îi mulțumim lui Costel și staffului său pentru tot ceea ce au realizat la Știința și le dorim mult succes mai departe”, a anunțat site-ul oficial al Universității Craiova.
După 23 de etape disputate în sezonul regular al Ligii 1, gruparea din Bănie este pe locul 5 în clasament, cu 36 de puncte, la 5 puncte distanță de campioana FCSB și Universitatea Cluj.
Patronul Mihai Rotaru a fost nemulțumit de rezultatele “alb-albaștrilor” și a decis să se despartă de antrenorul Constantin Gâlcă. Cele două părți au ajuns la o înțelegere privind încheierea contractului, antrenorul în vârstă de 52 de ani urmând a primi 180.000 de euro, sumă compensatorie, chiar dacă acesta a vea o clauză în contract care era de 500.000 euro.
Costel Gîlcă a preluat postul de antrenor principal la Universitatea Craiova în aprilie 2024.
În vârstă de 52 de ani, Gîlcă a avut următorul bilanț sezonul acesta în Liga 1: 23 meciuri, 9 victorii, 9 remize și 5 înfrângeri.
Cu Gîlcă la conducere, formația din Bănie a fost eliminată încă din primul tur preliminar al Conference League la care a participat, fiind eliminată de Maribor NK.
Craiova a fost prima echipă din România pe care Gîlcă a antrenat-o, după ce a câștigat titlul cu FCSB, în 2015.
Mirel Rădoi este favorit să revină pe banca tehnică a juveților. Acesta a mai fost pe banca tehnică a Craiovei în sezonul 2022-2023 (august-decembrie).