Slovacul Fabry, noul decar al Bătrânei Doamne, a marcat unicul gol al meciului, în minutul 8, cu un șut din afara careului.
Poli Iași a ratat două mari ocazii de egalare până la pauză prin același jucător, brazilianul Luis Felipe.
La prima dintre ocazii, în minutul 15, portarul Iacob a scos senzațional peste bară.
În debutul părții secunde ieșenii au trecut din nou pe lângă gol, dar Iacob a avut din nou ultimul cuvânt, de acestă dată la șutul lui Roman.
Cu 12 minute înaintea finalului formația din Copou a avut un gol anulat pentru un offside la reușita lui Samayoa.
Acesta din urmă a fost eliminat în minutul 90+7, astfel că formația lui Leo Grozavu a încheiat meciul în inferioritate numerică.
Pentru UTA este prima victorie a sezonului, după egalul din prima etapă de la Galați și două înfrângeri consecutive.
Poli Iași rămâne în clasament cu cele trei puncte obținute runda precedentă la Ovidiu, contra campioanei Farul.
Caseta tehnică
UTA Arad: Iacob – D. Rodrigues, Benga, Markov (Stahl ’66), Abeid – Marku, Carp (Freitas ’54) – R. Pop (Mustaca ’54, Mihai ‘89), Fabry, Dumitraşcu – Cooper (Leidsman ’66). Antrenor: Mircea Rednic.
Poli Iaşi: Ailenei – Martac, Samoya, Katanec, S. Şerban – Al. Roman (Mogoş ’82), M. Bordeianu, Jatoba (Ciobanu ’60) – Gheorghiţă (Itu ’90), Vojtus (Hlistei ’60), Phelipe. Antrenor: Leo Grozavu.
Cartonaşe galbene: Carp ’13, Leidsman ’85, Abeid ‘90+10 / Martac ’21, Gheorghiţă ‘57, Samayoa ’69, ‘90+8, Phelipe ’77, Hlistei ‘90+10.
Cartonaş roşu: Samayoa ‘90+7.
Arbitri: Florin Andrei – Alexandru Cerei, Mihăiţă Necula.