Scorul a fost deschis în minutul 18 de arădeni prin execuția spectaculoasă a lui Fabry.
Acesta a fost aproape de 2-0 șapte minute mai târziu, când a ratat poarta de puțin cu un șut din afara careului.
Kadiri și Omondi au ratat alte două șanse importante pentru UTA în finalul reprizei.
La șase minute după pauză UTA a irosit o mare șansă prin Costache. Mingea trimisă spre colțul lung a ocolit de puțin poarta.
Universitatea Craiova a restabilit egalitatea prin Lukic în minutul 68 din centrarea lui Mitriță.
Oltenii s-au impus dintr-un penalty transformat de Mitriță în minutul 81, după un henț comis de Hrezdac.
UTA pierde primul meci pe teren propriu după două victorii și șase remize în actualul sezon.
Prin succesul de la Arad echipa din Bănie urcă pe locul secund în clasament după 17 ani.
Caseta tehnică
UTA Arad: R. Popa – Dozi, I. Conte, Poulolo, Mabea – Hrezdac, C. Mihai – V. Costache (Ghezali 90), Fabry, Omondi (Vuletich 67) – Kadiri (Zsori 90). Antrenor: Mircea Rednic.
Universitatea Craiova: L. Popescu – Iago Lopez (Ş. Vlădoiu 75), Maldonado, Zajkov, Bancu – Screciu (Cicâldău 46), Mekvabishvili – Paradela (Koljic 46), Al. Mitriţă, Baiaram (D. Barbu 62) – Lukic (A. Ivan 75). Antrenor: Costel Gâlcă.
Cartonaşe galbene: Mabea 31, Mircea Rednic 56, V. Costache 74, C. Mihai 83 / Bancu 42, Al. Mitriţă 74.
Arbitri: Rareş Vidican – Mircea Orbuleţ, Marius Badea.