Prima repriză a fost una echilibrată, gazdele fiind prezente mai mult în atac, dar fără faze nmotabile. Farul a deschis scorul în minutul 7 prin Rivaldinho, ceea ce părea să deschidă drumul spre o victorie facilă.
Nu a fost așa, scorul de 1-0 s-a păstrat neschimbat în prima parte, iar în minutul 48 oaspeții au restabilit egalitatea prin Alessandro Murgia, un șut intrat în poartă cu ajutorul barei, din voleu.
În minutul 52, Farul a trecut din nou la conducere grație reușitei armeanului Narek Grigoryan, un lob intrat în poartă relativ norocos, poziția fiind una foarte închisă.
Constănțenii s-au detațat la 3-1 cinci minute mai tărziu și păreau că au făcut pasul decisiv spre victorie, dar Dragoș Iancu a marcat în minutul 83 pentru Hermanstadt, care s-a apropiat la doar un singur gol de egalare.
Oaspeții au avut golul de 3-3 în picior la șutul din final al lui Neguș, dar Farul a rămas cu cele trei puncte.