Sâmbătă au avut loc 3 meciuri în Ligue 1, evoluând și urmăritoarea lui PSG la titlu – Marseille. Ziua a fost deschisă de către Lille, acasă cu Monaco, pe care a învins-o cu scorul de 2-1. Următoarea partidă s-a desfășurat pe Stade Geoffroy-Guichard la St. Etienne, care a primit vizita celor de la Angers. Aflată la retrogradare, St. Etienne a remizat cu scorul de 3-3.
Ultimul meci de sâmbătă a fost o adevărată surpriză. Cu posibilitatea de a se apropia de PSG, Marseille s-a deplasat la Auxerre. Aflată pe locul 11, Auxerre a învins-o pe Marseille la scor de neprezentare, iar diferența dintre locul 1 și 2 s-a majorat la 13 puncte.
Victorii pentru locurile 1 și 3
Duminică au avut loc nu mai puțin de 5 partide în Ligue 1. Ziua a început la Nantes, acolo unde s-a deplasat Lens și a fost învinsă cu 3-1.
Penultima clasată Le Havre a primit vizita celor de la Toulouse, de care au fost învinși cu scorul de 4-1.
Nice, aflată pe locul 3, la doar 3 puncte în spatele celor de la Marseille, a profitat și ea de pasul greșit al celor de la OM. Aceștia au învins-o pe „lanterna roșie” Montpellier cu scorul de 2-0. În partida următoare, Strasbourg și Brest au remizat alb.
Ultimul meci al zilei și rundei a fost cel dintre Lyon și PSG. Echipa de pe Parc des Princes a învins-o în deplasare pe Lyon cu scorul de 3-2, după o dublă a lui Hakimi și o reușită a lui Dembele.