Cel puțin așa reiese din declarația unui oficial al federației de fotbal de la Priștina și după comportamentul jucătorilor kosovari de a se retrage de pe teren înaintea de finalul meciului cu România pe motiv că din tribune s-a scandat numele Serbiei.
”Suntem aici să anunţăm, în numele Federaţiei de Fotbal din Kosovo, că nu vom lua parte la un meci în care valorile de bază ale UEFA nu sunt respectate. Mai mult, nu este vorba doar despre respect, este vorba despre comportamentul rasist, de care avem parte aici pentru a doua oară, pe acelaşi stadion”, suna declarația.
”Nu acceptăm asta şi nu vom participa niciodată la un meci când statul pe care îl reprezentăm este pus la îndoială. Independenţa statului pe care îl reprezentăm nu se negociază”, a spus oficialul federației kosovare.
Echipa Kosovo a ieșit pentru a doua oară de pe teren la București, după meciul din 2023, din motive care nu au legătură cu fotbalul. În loc să fluiere finalul meciului în favoarea României, arbitrul meciului a stat o oră să se roage de cei din Kosovo să revină pe teren, ceea ce nu s-a întâmplat, fiind în cele din urmă forțat să pună capăt partidei așa cum trebuia, cu o mare întârziere.