Duelul va fi găzduit de PGE Narodowy din Varșovia. Este o situație destul de interesantă, în condițiile în care Scoția are 3 scenarii la dispoziție. Naționala lui S. Clarke poate retrograda direct în Liga B, poate disputa un baraj de menținere sau poate chiar să ajungă în sferturile Nations League.
Scoțienii au adunat în ultimele 2 etape, nu mai puțin de 4 puncte – după ce începuseră extrem de slab – cu 3 înfrângeri din 3 posibile. La jumătatea lunii octombrie însă, Robertson și co. au remizat alb cu Portugalia, iar apoi pe 15 noiembrie au învins-o acasă pe Croația. McGinn le-a oferit speranțe suporterilor, cu golul marcat în minutul 86.
Ce trebuie să facă Scoția pentru a se califica în sferturi
În cel mai negativ scenariu, Scoția nu o va învinge pe Polonia în deplasare și va încheia pe ultima poziție în grupa 1. Remiza sau înfrângerea le aduce oaspeților o retrogradare directă. În cazul unui succes însă, scoțienii ar urca în primul rând – pe locul 3 și vor avea șansa de a rămâne în Liga A, după un baraj.
Există totuși un al treilea scenariu, în care Scoția cu 7 puncte poate ajunge în locul secund. Pentru acest lucru, oaspeții au nevoie de o victorie categorică în Polonia și de un succes al Portugaliei cu Croația.
În prezent, croații au 7 puncte și un golaveraj de 7-7. Scoțienii au un golaveraj de 5-7. Meciurile directe între Croația și Scoția au adus victorii la un singur gol diferență pentru fiecare, astfel că în cazul egalității de puncte, acestea vor fi departajate după golaveraj.