Nigerianul Victor Osimhen de la Napoli este cel mai bine plătit jucători din Serie A la ora actuală, cu un salariu de 10 milioane de euro pe sezon.
Osimhen și-a prelungit recent contractul cu Napoli până în 2026, după ce vechea înțelegere ar fi expirat în 2025.
Campion al Italiei cu echipa de lângă Vezuviu în 2023, Osimhen a fost golgeterul din Serie A, cu 26 de goluri marcate.
Sezonul acesta Osimhen a marcat șapte goluri în cele 13 apariții pe teren în campionat.
Sârbul Dusan Vlahovic de la Juventus, belgianul Romelu Lukaku de la AS Roma și francezul Adrien Rabiot de la Juventus primesc fiecare câte 7 milioane de euro pe sezon.
Cotat la 110 milioane de euro, argentinianul Lautaro Martinez este golgeterul sezonului actual din Serie A, cu 15 goluri marcate în 16 meciuri.
Atacantul legitimat la Inter Milano are un salariu de 6 milioane de euro pe sezon, la fel ca alți doi coechipieri, Hakan Calhanoglu și Marcus Thuram, respectiv Alex Sandro de la Juventus.