Într-una dintre lupte au urcat în ring Imane Khelif din Algeria, controversata sportivă interzisă la Campionatul Mondial din cauza nivelului crescut de testosteron, dar acceptată la Jocurile Olimpice de Comitateul Internațional Olimpic, și Anna Luca Hamori din Ungaria.
Hamori făcuse valuri înaintea luptei pe rețelele de socializare, susținând că va lupta contra unui bărbat.
După o luptă extrem de atractivă cu lovituri de ambele părți, victoria i-a fost acordată prin decizie unanimă din partea celor cinci arbitri judecători (5-0) lui Imane Khelif.
Astfel, indiferent de rezultatul luptei din semifinale cu Janjaem Suwannapheng din Thailanda, Imane Khelif va pleca de la Paris cu o medalie la gât, iar pentru asta cei de la CIO se pot felicita că vor intra în istorie.
În altă ordine de idei, Asociația Internațională de Box, organism care organizează Campionatele Mondiale unde Khelif nu a avut dreptul să participe fiind considerată nepotrivită pentru întrecerea fetelor, a anunțat că o va premia cu 50.000 de dolari pe italianca Angela Carini.
Ne amintim, Carini s-a retras după doar 46 de secunde a luptei cu Imane Khelif din turul anterior, spunând că a durut-o prea tare pumnul primit de la adversar.
“Nu înţeleg de ce au ucis boxul feminin. Doar sportivii eligibili ar trebui să concureze în ring de dragul siguranţei”, a declarat Umar Kremlev, preşedintele Asociației Internaționale de Box, un organism aflat în conflict cu CIO. .