Chiar dacă a ajuns în finală cu al cincilea timp, David Popovici promite să dea totul pentru o nouă medalie.
“A fost o cursă tare. S-a înotat rapid. Avem trac, uitaţi-vă la feţele noastre înainte de start. Se vede, se simte.
”Am avut o seară lungă, am adormit târziu, am luat cina după un control doping şi azi a fost greu.
”Dar, mâine voi da totul. Ce va fi, vom vedea!”, a transmis Popovici, anunță COSR.
Finala probei de 100 metri liber va avea loc miercuri, 31 iulie, de la ora 23:39, în finalul sesiunii acvatice de la Paris.