De ascultat cu sunet.
Liza Pusztai (23 ani) din Ungaria urlă de cel puțin zece ori, nemulțumită de decizia arbitrului. Episodul este ca nici unul altul din sport, asemenea proteste atât de vocale nu au fost auzite cam nicăieri. Comentatorul Eurosport România este implacabil, de parcă nu ar auzi nimic și nimic nu s-ar întâmpla. Nici măcar nu pomenește de protestele sportivei.
În timp ce unguroaica urla de îi săreau capacele, comentatorul postului american s-a făcut mic și s-a autocenzurat, parcă s-a gândit „mai bine tac, că cine știe cum se interpretează și voi fi dat afară. Mai bine tac, dar îmi iau salariul”.
Nu e vina lui, este de înțeles, așa se întâmplă atunci când o instituție este condusă cu frica și cu cenzura. Aceste momente au fost trăite înainte de 1989, dar cenzura era învinsă prin curaj și abilitate. Angajații nu mai au curaj să își exprime o opinie. Iar în cazul jurnaliștilor, acest lucru duce la autocenzură, la robotizare. Asta nu ar fi o problemă, dar în presă lipsa de verb duce la pierderea audienței. Publicul simte primul, imediat frica, lipsa de implicare și autenticitate.
La JO 2024, unul dintre cei mai buni comentatori de limba engleză a fost dat afară după ce a spus că „femeile mai stau, se mai machiază”, râzând de pe urma glumei sale.
Așadar, dacă se întâmpla ceva, comentatorii Eurosport din ziua de azi mai bine tac decât să rămână fără job. Nu au văzut, nu au auzit, nu le miroase gura.
