Germanul reușea în luna ianuarie să se impună la Australian Open, în timp ce ibericul câștiga în sferturile de finală de la Indian Wells și în finala Roland Garros. Vineri, 15 noiembrie, cei doi sunt din nou față în față, în ultima etapă a grupelor de la Turneul Campionilor din Italia.
Zverev este liderul grupei B, după ce a avut un parcurs perfect în primele runde. Acesta a trecut inițial de Rublev cu 6-4 și 6-4, într-o oră și 13 minute. Apoi, Zverev l-a învins tot în două seturi și pe Casper Ruud. Acesta și-a adjudecat primul set cu 7-6, iar apoi s-a impus cu 6-3.
Alcaraz este la un pas de eliminare
Carlos Alcaraz, unul din favoriții la trofeu din acest an a început modest turneul – din pricina unor probleme medicale. Acesta a fost învins în două seturi de către norvegianul Casper Ruud, reușind să obțină un singur game în setul inaugural.
A urmat un meci de mai bine de 90 de minute, contra lui Rublev, în care jocul lui Alcaraz a arătat mult mai bine. Spaniolul s-a impus în primul set cu scorul de 6-3, iar apoi a câștigat cu 7-6. Alcaraz are nevoie de un rezultat pozitiv în ultima etapă, deoarece se află la egalitate cu Ruud.
Ibericul ocupă poziția a 3-a în clasamentul grupei B, datorită meciului direct cu sportivul scandinav. Partida dintre Zverev și Alcaraz va avea loc pe stadionul Pala Alpitour din Torino, începând cu ora locală a României 15:00.