Fostul lider mondial l-a învins în primul tur la Brisbane, Australia, pe favoritul local Rinky Hijikata, cu 6-3, 6-3.
Următorul adversar al lui Djokovic va fi francezul Gael Monfils, un veteran al circuitului ajuns la 38 de ani și pe care sârbul l-a învins de 18 ori în cele 20 de confruntări de până acum.
Novak Djokovic va încerca în ianuarie 2025 să câștige Australian Open, ceea ce l-ar duce la 25 de titluri majore în carieră.
Djokovic a reușit în 2024 Golden Slam-ul carierei prin câștigarea medaliei olimpice de aur la Paris.
Kyrgios, învins la primul meci după 19 luni
Aflat la primul meci de simplu după 19 luni, australianul Nick Kyrgios a fost învins în primul tur la Brisbane de francezul Giovanni Mpetshi Perricard, scor 7-6 (2), 6-7 (4), 7-6 (3).
În vârstă de 29 de ani, Kyrgios a fost supus unei intervenții chirurgicale la încheietura mâinii, în septembrie 2023.
Australianul a evoluat cu un bandaj de protecție, iar după pierderea primului set a solicitat un timeout medical.
Perricard va juca în turul următor cu americanul Frances Tifoe.