Irina Begu, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au aflat, marți, cu cine vor juca în primul tur, în urma tragerii la sorți a tabloului principal.
În primul tur, Irina Begu o va înfrunta pe americanca Li Ann. Dacă trece de aceasta, Begu ar putea să joace contra britanicei Katie Boulter.
Sorana Cîrstea are la prima vedere un prim tur facil, urmând a evolua contra unei jucătoare din calificări. Cîrstea traversează o formă bună, cu două sferturi de finală consecutive, la Dubai și Austin (TX).
Adversara din primul tur al lui Jaqueline Cristian va fi Veronika Kudermetova, o jucătoare care la începutul sezonului a ajuns între primele 16 la Australian Open. Cristian are ascendentul moral al rezultatelor directe (2-1).
Turneul se desfășoară în perioada 5–16 martie 2025 la Indian Wells Tennis Garden, pe terenuri dure în aer liber.
Turneul feminin de la Indian Wells 2025 oferă premii totale în valoare de 9.693.540 de dolari, sumă egală cu cea alocată competiției masculine. Câștigătoarea probei de simplu va primi un cec de 1.201.125 de dolari, reprezentând o creștere de 9,19% față de premiul acordat în anul precedent.
Prezența în primul tur este recompensată cu 23.760 de dolari și 10 puncte în clasamentul WTA. Campioana va primit aproape 600.000 de dolari și 650 de puncte.
Turneul se desfășoară în perioada 5–16 martie 2025 la Indian Wells Tennis Garden, pe terenuri dure în aer liber.