Fosta lideră mondială și-a făcut reintrarea în circuit la Miami Open, unde a pierdut în primul tur la Paula Badosa din Spania.
Ulterior a mai primit invitații să joace la Oeiras, un turneu WTA 125 în Portugalia, și la Madrid Open, turneu de 1000 de puncte unde s-a impus de două ori în carieră, dar a anulat de fiecare dată în ultimul moment participarea invocând motive medicale.
Pentru Halep în calendar ar fi urmat turneul de la Roma, dar organizatorii de la Foro Italico au anunțat că toate invitațiile pentru ediția din acest an au fost deja acordate.
Politica organizatorilor turneului de la Roma este de a acorda wild card-uri pentru jucătoarele din Italia și pentru sportive care nu au un clasament care să le permită participarea direct pe tablou, situație în care se află și Simona Halep.
În aceste condiții, Halep așteaptă un semn de la Roland Garros, unde ar putea primi un wild card în calitate de fostă câștigătoare a turneului.
”Simona e foarte bine. Sperăm să o vedem la Roland Garros, dacă primește invitație”, a comentat tatăl jucătoarei.