Rafael Nadal are clasamentul protejat și va juca în primul tur la Barcelona contra italianului Flavio Cobolli, conform tragerii la sorți a tabloului de concurs.
Dacă trece de primul tur, Nadal ar urma să-l întâlnească pe australianul Alex De Minaur, recent sfert-finalist la Monte-Carlo.
Nadal se află pe aceeași parte de tablou cu Stefanos Tsitsipas și Carlos Alcaraz, doi dintre favoriți.
Câștigător a 22 de titluri majore în carieră, Nadal a disputat ultimul meci pe 5 ianuarie în sferturile de la Brisbane contra australianului Jordan Thompson, fiind învins după ce a avut trei mingi de meci.
În vârstă de 37 de ani, Nadal a acuzat apoi o problemă musculară care l-a forțat să declare forfait înaintea Australian Open.
Nadal a mai jucat apoi într-un demonstrativ contra lui Alcaraz, în Las Vegas, înainte de a-și anunța absența de la Indian Wells și Miami, primele două turnee din seria ATP Masters 1000.
De 12 ori în carieră Nadal a cucerit titlul la Barcelona, ultima oară în 2021, având un procentaj al meciurilor câștigate de 94.3%.
Ultimele două ediții au fost câștigate de Carlos Alcaraz.