Americanca Jessica Pegula a fost învinsă fără drept de apel de belgianca Elise Mertens, cu 6-1, 6-3, într-un meci din turul al treilea.
În vârstă de 29 de ani, Pegula n-a avut niciun răspuns la jocul versatil al belgiencei. Fosta lideră mondială de la dublu a alternat tot arsenalul de lovituri de care dispune, punând-o în dificultate permanent pe Jessica Pegula.
Mertens, cap de serie 28, a început meciul ca din tun și s-a distanțat la un categoric 5-0, după ce a doborât de două ori serviciul adversarei. Primul set a fost adjudecat după doar 26 de minute.
Pegula a dat semne de revenire în debutul setului secund, când a reușit break-ul, dar Mertens a răspuns imediat și a anulat avantajul americancei.
La 3-2, Pegula a avut iarăși o șansă rară de break, dar a trimis de trei ori la rând cu reverul în fileu, dând cu piciorul oportunității.
Mertens ajunge la 3-0 în confruntările directe cu Pegula.
Următoarea adversară pentru Mertens va fi o rusoaică, Anastasia Pavlyuchenkova sau Anastasia Potapova, a 24-a favorită.