Argentinianul Francisco Cerundulo (22 ATP) este principalul favorit al turneului dotat cu premii totale în valoare de 651.865 de euro.
Sud-americanul are primul tur liber, ca de altfel și ceilalți trei capi de serie de pe tablou, urmând a juca în optimi cu învingătorul meciului dintre veteranul francez Richard Gasquet, deținătorul unui wild card, și argentinianul Federico Coria.
Un alt meci tare din primul tur se anunță a fi cel dintre portughezul Nuno Borges (favorit 7 / 58 ATP) și Stan Wawrinka, un alt veteran al circuitului mondial profesionist.
Vedeți aici cum arată tabloul principal de la Țiriac Open
Alți doi jucători au mai primit wild card pentru a evolua direct pe tabloul principa. E vorba de brazilianul Joao Fonseca și de canadianul Denis Shapovalov.
Câștigătorul turnului Țiriac Open de la București va fi răsplătit cu 88.125 de euro și 250 de puncte în clasamentul mondial.
În aceeași săptămână cu turneul de la București mai au loc alte două întreceri în circuitul ATP, la Barcelona și Munchen, toate trei pe zgură în pregătirea Roland Garros, următorul turneu de Mare Șlem.