Alcaraz încerca să devină al treilea om din istorie, după Rod Laver și Rafael Nadal, care a câștigat French Open, Wimbledon și US Open în același an calendaristic. Nu a reușit acest lucru.
Dar spaniolul nu și-a revenit niciodată dintr-un început șocant împotriva numărului 74 mondial Van de Zandschulp, care a triumfat cu 6-1 7-5 6-4. A fost cea mai importantă victorie a carierei sale, contra celui mai bine clasat jucător de până acum.
Înfrângerea pune capăt celor 15 victorii ale lui Alcaraz la turneele de Grand Slam.
„Cred că nivelul meu a rămas la același punct tot meciul și nu a fost suficient să câștig sau să îmi dau șansa cum să intru în meci sau să încerc să îmi cresc șansele”, a spus Alcaraz.
“Nu m-am simțit bine să lovesc mingea. Cred că am făcut multe greșeli. Când am vrut să revin, era prea târziu.”
Alacaraz (21 de ani) a făcut 27 de erori neforțate pe tot parcursul meciului, în timp ce Van de Zandchulp a avut 21.
„Nu a făcut multe greșeli pe care am crezut că le va face, așa că am fost puțin confuz”, a spus Alcaraz. „Nu știam cum să mă descurc”.
Alcaraz, care a câștigat argint la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a pierdut cu Novak Djokovic pe 4 august, spune că avea nevoie de o pauză mai lungă înainte de a merge la Flushing Meadows.
“Am venit aici nu cu atât de multă energie pe cât credeam că voi avea. Dar nu vreau să pun asta drept scuză”, a spus el.