3 hours and 40 minutes
Lesia Tsurenko prevails in an incredible battle against Ana Bogdan, 4-6, 6-3, 7-6(18) #Wimbledon pic.twitter.com/kS63QxBQVI
— Wimbledon (@Wimbledon) July 7, 2023
Cu probleme medicale severe, Bogdan a jucat eroic, dar a pierdut în fața Lesiei Tsurenko la Wimbledn 2023, cu 4–6, 6–3, 7–6(20–18). Meciul a stabilit, însă, recordul pentru cel mai lung tiebreak din istoria unui turneu de Mare Șlem feminin, 20-18, 38 de puncte.
Precedentul record la feminin dusese stabilit în 2015, la Roland Garros, cnd Denisa Allertova a câștigat contra Johannei Konta cu 19–17 (36 de puncte).
Nici la masculin nu s-a mai jucat vreun tiebreak de peste 38 de puncte, la un Mare Șlem. Recordul de 38 de puncte a fost stabilit de legendarul Bjon Borg în anul 1973, tot la Wimbledon. De 11 ori câștigător de Grand Slam, dintre care de cinci ori la Wimbledon și de șase ori la Roland Garros, Bjorg a câștigat un tiebreak cu 20-18, în ’73, contra unui jucător indian rămas în istorie doar datorită acestui fapt, Premjit Lall.
Recordul lui Bjorg a fost egalat abia în 1993 de actualul antrenor al lui Novak Djokovic, Goran Ivanisevic, care l-a învins la US Open pe Daniel Nestor cu un 20–18 în decisiv, 6–4, 7–6(7–5), 7–6(20–18).
De atunci, nimeni nu a mai reușit la un Grand Slam un tiebreak de 38 de puncte. Până la Ana Bogdan.
Din păcate, Bogdan a pierdut partida. Ea s-a simțit extrem de rău încă din primul set.
“Stările mele au început de când conduceam în primul set cu 4-1, simțeam că ceva e în neregulă cu mine pentru că nu prea puteam focusa mingea, simțeam că parcă nu mă pot coordona și a început să-mi fie din ce în ce mai rău, dar cumva m-am luptat și am reușit să câștig primul set. Dar nu-mi era bine. Începusem să amețesc, începusem să simt presiune mare în urechi, ca și cum aveam urechile înfrundate, începusem să văd punctulețe albe, am zis că e mai bine să chem doctorul pentru că era clar că ceva nu era în regulă cu mine.
Apoi a început să-mi fie rău. Simțeam că îmi vine să vomit și am cerut o pastilă de la doctor pentru acest lucru. Nu pot să spun că a fost o diferență uriașă după ce am luat acea pastilă, stările mele erau aceleași și încercam din răsputeri să mă liniștesc, să reușesc să trec de acele stări, să mă lupt cu ele și să reușesc să le înving. În primul rând, pentru mine, a fost o luptă cu acele stări și apoi a fost lupta de pe teren. La un moment dat am trecut de orice limită, consider că mi-am întrecut multe limite astăzi și e dureros că am pierdut, dar faptul că am rezistat acolo pe teren, că mi-am zis că trebuie să lupt și să fiu acolo pentru că făceam ceea ce îmi place, cred că asta spune totul.
Poate fi oboseală fizică, și oboseală mentală pentru că nivelul la care trebuie să fii aici, energetic și mental, e unul foarte înalt, dar cred că a fost și căldura de astăzi, cred că au fost adunate de fapt. Cum să zic, e un moment pe care n-o să-l uit vreodată…E destul de dureros acum, dar poate că peste câteva zile o să-l privesc cu alți ochi și cred că îmi va da putere pe viitor și îmi arată că totuși am fost puternică și mi-am depășit multe limite.
Cred că uneori erau momente în care simțeam clar că nu mai pot, că poate ar fi mai bine să mă opresc pentru că îmi era foarte, foarte rău și mă tot uitam la antrenor și îi spuneam lucrurile astea și încerca să mă liniștească pentru a putea continua. Deci, nu știu, astăzi mi-am depășit multe limite. Da, putem spune că astăzi m-am învins pe mine“, a declarat Ana Bogdan, pentru Eurosport, citat de Digisport.