Cu toate acestea, selecționerul Edward Iordănescu transmite un mesaj de calmitate și control în perspectiva participării tricolorilor la Campionatul European din Germania.
”Un test util, pentru că este o echipă care pune probleme adversarilor care vor să controleze jocul. Știam că e o echipă arțăgoasă, care pune probleme.
Mi-aș fi dorit un alt ritm, o altă intensitate, să generăm mai multe situații. Au fost trei situații mari și un penalty. La EURO nu vom avea mai multe șanse, trebuie să fim eficienți și să o băgăm în poartă.
”Ne-am adunat de mai bine de o săptămână. Au fost decalaje mari de tot între jucători, cum au terminat campionatele. A trebuit să lucrăm, am încărcat puțin, ne-am asumat să nu existe prospețime, dar asta trebuie să fie în Germania. Procesul este important și vă garantez că a fost unul bun, cu implicare totală. Jocul următor va fi mai bine și am încredere că la jocul cu Ucraina va fi și mai bine.
”De-a lungul timpul am schimbat de la un joc la altul. În linii mari știm ce avem de făcut. E foarte devreme să vorbim de primul 11. Mai sunt momente de analiză, antrenamente. Sunt și probleme medicale, dar important este să mergem încrezători. Echipa națională revine la EURO, s-a ridicat de jos și rog suporterii să aibă încredere în noi”, a declarat Edward Iordănescu la Prima tv.
Denis Alibec, Andrei Burcă și Deian Sorescu sunt accidentați, dar selecționerul este optimist că toți vor putea fi recuperați până la ora meciului cu Ucraina, în 17 iunie.