Novak Djokovic a declarat forfait înaintea disputei din sferturi cu norvegianul Casper Ruud.
O retragere în urma căreia Djokovic a pierdut primul loc în clasamentul mondial, poziție pe care va ajunge în premieră italianul Jannick Sinner.
Djokovic a fost deja operat la o clinică din Paris și speră să se refacă până la Jocurile Olimpice care încep la 26 iulie în capitala Franței.
Intervenția chirurgicală a constat în repararea leziunii apărute de la nivelul meniscului, iar perioada minimă pentru recuperare este de trei săptămâni.
Astfel, fostul lider mondial va rata participarea la Wimbledon, turneu de Mare Șlem programat în perioada 1-14 iulie la Londra.