Zvonurile acestei convocări au apărut luni din cantonamentul lui Dinamo din Antalya, acolo unde „câinii roșii” au primit vizita lui Mircea Lucescu, conform Gazeta Sporturilor.
Pregătirea pentru Cupa Mondială 2026 va începe în luna martie a acestui an.
Denis Politic este joacă extremă și este căpitanul lui Dinamo. A marcat 6 goluri în 16 partide în actualul sezon al Ligii 1.
Problema pentru Dinamo ar fi că Politic ar putea pleca de la echipă curând. El a fost format la juniori de Manchester United, iar în vestiar se știe că își dorește să evolueze la echipa mare din Premier League, dacă ar avea ocazia.
Echipa națională ar putea fi chiar rampa de lansare în acest sens.
Dennis Politic vrea în Premier League și la echipa națională
„Visul meu de fotbalist ar fi să ajung să joc în Premier League. Asta ar fi apogeul, ăsta ar fi visul meu. Mi-aș dori la Manchester United, echipa asta o iubesc de când sunt mic. Și îmi doresc foarte mult să joc la echipa națională, bineînțeles, ca orice fotbalist român. Când va fi cazul, voi merge la națională cu cea mai mare mândrie. (n.r. întâlnirea cu Sir Alex Ferguson) Cum să uit așa ceva?! A venit la academie să se uite la unul dintre meciurile noastre. Mi-aduc aminte că l-am văzut pe margine. Vă dați seama că a fost ceva wow să vezi pe cineva în realitate, cineva pe care-l vezi doar la televizor. Am avut o ședință cu el toată echipa și ne-a spus, printre altele, că ajung fotbaliști cei care sunt obsedați de fotbal. Asta mi-a rămas până în ziua de azi. Trebuie să fii obsedat de fotbal ca să ajungi la nivel înalt. Cred că îl avea în vedere pe Cristiano Ronaldo, cu siguranță, când ne-a spus asta”, spunea Dennis Politic pentru Fanatik.