S-a văzut imediat după trecerea liniei de sosire, pe transmisia în direct, că Ionela Cozmiuc acuza o problemă la spate. Nici n-a avut puterea să se bucure pentru medalia obținută.
Ajunsă pe podiumul de premiere sportiva noastră în vârstă 29 de ani a continuat să sufere vizibil, deși a încercat să-și ascundă grimasele de durere.
După ce a primit medalia de argint din mâna lui Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic, Ionel Cozmiuc nu a mai rezistat în picioare și s-a așezat ghemuită, pe vine.
Gianina van Groeningen, colega din ambarcațiunea de dublu vâsle categorie ușoară, a sprintat și i-a adus o sticlă de apă.

Foto Ionela Cozmic (stânga)
Cele două campioane din România, le putem numi așa chiar dacă au obținut ”doar” argintul, au reușit într-un final să facă poza de grup cu britanicele și grecoaicele.
Pentru a înțelege ce înseamnă această medalie de argint, Ionela Cozmiuc și Gianina van Groeningen au progresat continuu în ultimii opt ani, de la locul 8 la Rio, la locul 6 la Tokyo și acum locul doi.
Canotajul românesc a adus patru din cele șase medalii ale României până acum la Jocurile Olimpice de la Paris.
Un aur prin Florin Enache și Andrei Enache la dublu vâsle și trei medalii de argint prin Simona Radiș/Ancuța Bodnar la dublu vâsle, Roxana Anghel/Ioana Vrînceanu la dublu rame, respectiv argintul la dublu vâsle categorie ușoară obținut de Ionela Cozmiuc și Gianina van Groeningen.